In anul 414, imparatul Japoniei Inkyo a cautat pana in Coreea pe cineva care sa-i vindece tulburarile digestive, si, dupa indelungi cautari, l-a gasit pe doctorul Kombu, care probabil a adus "Ceaiul Divin" cu el.

Razboinicii japonezi considerau proprietatile bauturii atat de speciale incat o luau cu ei in toate bataliile. Arhivele istorice arata ca obiceiul lor era sa pastreze bautura in butelci. Ei considerau aceasta ca o bautura relaxanta si datatoare de puteri.

Istoricii considera ca Kombucco Orientalis a fost folosita pentru prima data pentru proprietatile sale videcatoare in Orientul indepartat, in principal in Japonia, China si Coreea. Odata cu extinderea rutelor comerciale, vanzatorii orientali probabil ca au adus bautura cu ei mai intai in Rusia, apoi in Europa de Est. Obiceiul de a bea ceaiul fermentat s-a raspandit in Europa si a durat pana la restrictiile impuse de al doilea razboi mondial. El a impiedicat producerea de Kombucco Orientalis, datorita absentei ingredientelor de baza. Se stie ca Kombucco Orientalis a aparut in Germania odata cu schimbarea secolului, venind pe drumurile comerciale dinspre Rusia.

Inalta societate italiana a facut o reala pasiune pentru ceaiul fermentat in anul 1950, iar in 1960 cercetatorii stiintifici din Elvetia au descoperit ca a bea Kombucco Orientalis este mai benefic decat a manca iaurt.